Tradiția așează pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune ca, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, mănăstirea este atestată la 1586 ca rezultat al inițiativei mitropolitului Gheorghe Movilă.

Ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domnești și beciuri unde ar fi fost ascunsă o fabuloasă avere (Ion Neculce).
După venirea pe tronul Moldovei (1595), Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvorașe, amplasate la intrare, zidurile și turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfățișare de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd și astăzi pe latura de nord, precum și chilii pentru călugări. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior și exterior. Având hramul "Învierea Domnului", biserica este construită în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă și elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. În camera mormintelor își dorm somnul de veci frații voievozi Ieremia și Simion Movilă ale căror lespezi funerare din marmură de Rușchița sunt, în tradiția inaugurată de Ștefan cel Mare, valoroase obiecte de artă medievală românească. Iconostasul Mănăstirii Sucevița este sculptat în lemn de tisa, în stil baroc-rococo și datează din anul 1801.
Pictura interioară este repartizată pe toată suprafața disponibilă conform schemelor tradiționale, îmbogățită însă prin subiecte mai puțin obișnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia (Cortul Mărturiei, în altar). Naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din Viața lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura, peisajul, ies în prim plan (sunt tratate cu generozitate și semnificativ, zugravii plasând fără sfială în ambianța persano-mediteraneeană maci, garofițe și viță de vie), Tabloul votiv bogat în personaje. Unică în pictura noastră este iconografia ocniței (Viața lui Moise), tot miniaturizată, unde apar și căței, purcei, ba chiar evrei cu căciuli țuguiate, elemente laice de sorginte locală, în timp ce Maica Domnului (pe boltă) are flori în nimb și este încorporată unui peisaj montan. Alte sute de scene descriu, în pronaos, Viața Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viața Sfântului Nicolae ce se desfășoară în ambianță marină. Pridvorul întâmpină, ca de obicei, cu Judecata de Apoi și o foarte pământeană relatare istorică: Întâmpinarea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun. Sucevița, ultima biserică din Bucovina zugrăvită pe fațade (1596), monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din țară, este un "testament al artei vechi moldovenești" (Paul Henry). Tradiția și inovația se împletesc original și pitoresc într-o desfășurare multicromă dominată de verdele cu "intensitatea smaraldului și vigoarea ierbii proaspete după ploaie".

Zugravii, frații moldoveni Sofronie și Ion, s-au dovedit buni cunoscători ai rânduielilor iconografice, dar și ai arhitecturii italiene (Imnul acatist, la sud) sau rusești (Pocrovul, între ferestrele gotice). Scenele și personajele din Arborele lui Iesei (peretele de sud) apar cel puțin la fel de importante ca peisajul (element de prim plan la Moldovița și Voroneț), iar cele șapte registre pe orizontală ale Rugăciunii tuturor sfinților (Cinul) de pe abside, impune prin puterea de sugestie și colorit. Revelatoare și definitorie pentru Sucevița rămâne însă Scara lui Ioan Climax (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinței într-o primă judecată imediat după moarte și una din cele mai valoroase compoziții ale picturii medievale românești. Aici, Vămile văzduhului nu mai dau nici o șansă păcătoșilor. Peretele de vest nu are pictură. Se spune că zugravul care lucra în paralel pentru Movileși și la Mănăstirea Teodoreni (Burdujeni) a căzut de pe schela Suceviței și a murit (semn rău…).
Programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția constituită în epoca lui Petru Rareș (prima jumătate a sec. al XVI-lea), dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic, cum este scena din conca naosului reprezentând imnul liturgic "Unul născut…" și alte reprezentări ale Sfintei Treimi. O trăsătura caracteristică a picturii de la Sucevița este înclinația spre narațiune, configurând cicluri complete din viețile unor sfinți (Sf.Pahomie, Sf.Ioan cel Nou de la Suceava, Sf.Ierarh Nicolae, Sf.Mucenic Gheorghe, Viața lui Moise, etc...), prezentate cu scop educativ. Știința și maiestria pictorilor se descifrează mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spațiului artistic postbizantin din această zonă a Europei. Tabloul votiv înfățișând familia lui Ieremia Movilă, se desfășoară în partea stângă a ușii naosului, în partea opusă aflându-se al doilea tablou votiv reprezentând pe mitropolitul Gheorghe Movilă, inițiatorul construirii bisericii, și pe tatăl fraților Movilă, Ioan Movilă (fost logofăt, călugărit la bătrânețe cu numele de Ioanichie).
Mănăstirea Sucevița este singura din grupul bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina care își păstrează latura de nord. Aici este reprezentată scena "Scara virtuților", cea mai impresionantă prin amploarea și contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul iadului. Este redată lupta dintre bine și rău, încercarea omului de a păși spre perfecțiune pentru a-și redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat. Pe pereții celor trei abside, în șapte registre, este redată "Rugăciunea tuturor sfinților", temă unică în lumea creștin-ortodoxă, creație a școlii de pictură din Moldova. Fațada sudică este decorată cu "Arborele lui Iesei", având la bază filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul în flăcări" și "Acoperământul Maicii Domnului".
Pictura murală de la Mănăstirea Sucevița, considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry drept "testamentul artei moldovenești", încheie epoca de mari creații care a fost secolul al XVI-lea, ale cărei monumente cu pictură exterioară de la Humor, Moldovița, Arbore și Voroneț constituie capodopere ale artei universale.
Muzeul mănăstirii este în posesia uneia dintre cele mai bogate și mai prețioase colecții de artă medievală din Moldova: acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) și Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată printre cele mai reușite portrete laice din epocă: epitaful cu 10000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soția lui Ieremia Movilă (vezi N. Iorga - Doamna lui Ieremia, C. Gane - Trecute vieți de Doamne și Domnițe).
Remarcabile sunt și pietrele tombale din gropniță ale celor doi Movilești, cu unele influențe muntenești în decorația cioplită.
În complexul cultural-artistic de la Mănăstirea Sucevița, vizitatorul dornic de a cunoaște arta medievală a sec. al XV-lea și al XVI-lea găsește, reunite, arhitectură religioasă, de apărare și civilă, monastică, pictură, sculptură în lemn și piatră, broderii, manuscrise miniate și argintărie. Expusă în actualul muzeu, fosta sală de consiliu situată pe latura de est a incintei, colecția cuprinde broderii din sec. al XV-lea și al XVI-lea, din vremea lui Ștefan cel Mare și Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase și perle, portretele lui Ieremia și Simion Movilă, un epitaf cu perle, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă.
Datorită valorii sale și a rolului educativ, religios, cultural, Mănăstirea Sucevița perlă a ortodoxiei românești, face parte din patrimoniul universal.