Mănăstirea Slatina este prima ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu și se află în apropiere de Fălticeni, într-o zonă de o frumusețe aparte. Istoria zidirii mănăstririi se pierde în negura timpului, dar legendele spun că aici trăia un sihastru care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpușneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creștea un paltin.
Incerte sunt și datele despre sfințirea lăcașului. Într-o cronică a lui Grigore Ureche se menționează data de 14 octombrie 1558, însă inscripția slavonă plasată de starețul Nil în anul 1572, atestă anul 1561.
Biserica de mari proporții, în plan triconc alungit, are pridvorul închis. Pictura nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv, amplasat pe peretele de nord al pronaosului, prezintă pe Alexandru Lăpușneanu cu familia.
Frumos ornamentate și inscripționate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului ctitor Alexandru Lăpușneanu, al doamnei Ruxandra, precum și ale celor două fiice, Teofana și Teodora. Casa domnească este un prețios exemplar de arhitectură laică unde se evidențiază influența Renașterii transilvănene.
Incinta Mănăstirii Slatina are formă patrulateră, neregulată. Zidurile împrejmuitoare făcute din bolovani de râu, cu stânci de legătură la colțuri, au metereze și drum de strajă. La cele patru colțuri s-au plasat bastioane, ceea ce arată că Mănăstirea Slatina era destinată pentru adăpost, rezistență și apărare.

Intrarea se face prin gangul aflat pe latura de est, refăcut în întregime în perioada 1830-1834. În turnul dinspre sud-vest, format dintr-un naos și o mică absidă, se află o ușă cu chenar din piatră la care se pot distinge elemente decorative ale stilului Renașterii, iar turnul dinspre nord-vest destinat clopotniței, are ferestre mari cu ancadramente de factură gotică.
În biserică se pătrunde prin cele două uși ale pridvorului, dispuse la sud și la nord. Potrivit tradiției arhitecturii moldovenești, dar și a Bisericii Ortodoxe, spațiul interior este împărțit în pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos și altar. Pridvorul este acoperit de o boltă semicilindrică, fiind luminat de trei ferestre cu ancadramente de influență gotică. Pronaosul a fost împărțit în două de un arc transversal, pavimentul fiind realizat din marmură alb-roz. Peretele care separă încăperea mormintelor a fost îndepartat pentru mărirea spațiului. Deasupra naosului se află turla care prezintă particularitatea de a avea și la interior ocnițe dispuse pe un singur rând sub nivelul ferestrelor. Altarul spațios, are nișe în ambele părți. Pictura bisericii nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv îl prezintă pe Alexandru Lăpușneanu cu familia și este amplasat pe peretele de nord al pronaosului. Frumos ornamentate și inscripționate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului Alexandru Lăpușneanu, al doamnei Ruxandra, precum și ale celor două fiice, Teofana și Teodora.
Din punct de vedere al arhitecturii este de remarcat simetria construcției și dimensiunile celor patru turle, mult mai reliefate. În incintă încă se păstrează o construcție mare în plan pătrat, cu chilii boltite și hol cu tavanul susținut de grinzi. Întreaga arhitectură a Slatinei dovedește ca mănăstirea a fost trasată după regulile construcțiilor Renașterii, cu o ordine clară și o anume dispunere a detaliilor.
Splendoarea Mănăstirii Slatina - curte princiară, a avut de suferit după moartea ctitorului. De la sfârșitul secolului al-XVII-lea, timp de un veac, frecventele războaie, jafuri, incendii au dus la distrugerea, apoi la părăsirea mănăstirii vreme de patruzeci de ani. La începutul secolului al-XIX-lea viața monahală a fost reluată și a început restaurarea. În anul 1821, Mănăstirea Slatina a devenit refugiul căpitanului Iordache Olimpiotul, unul dintre conducătorii mișcării Eteria, împreună cu grupul lui de luptători. Supusă unui sever asediu, mănăstirea a fost incendiată și în mare parte darâmată. Munca de restaurare a fost reluată în 1823. S-a refăcut acoperișul chiliilor și al turlelor (în stilul baroc rus), iar reședința princiară a suferit importante transformări. În 1834 Arhimandritul Filaret taie turnul incintei, construiește o capelă deasupra căii de acces și dispune ca fațada să fie făcută cu pilaștri în stil neoclasic. Episcopul Veniamin Costache adaugă o construcție deasupra chiliilor din partea estică și un frumos portic cu coloane în stil neoclasic, la fel și balcoane în partea nordică.
Prin valoarea sa arhitectonică Mănăstirea Slatina a intrat în rândul marilor ansambluri monastice ale Moldovei medievale.