Mănăstirea PROBOTA

Probota, prima ctitorie a domnitorului Petru Rareș, este ridicată în 1530 pe locul consacrat de o bisericuță din lemn (1398) și alta din piatră (în jur de 1440) ale cărei urme se mai văd în vecinatate; “probota” înseamnă frăție, desigur, a slujitorilor bisericii.
Mănăstirea Probota sau Sfântul Nicolae din Poiana Siretului, s-a bucurat de atenția deosebită a lui Ștefan cel Mare pentru faptul că aici odihneau osemintele mamei sale († 1465).
Din documentele care s-au păstrat, rezultă că mănăstirea avea 8 sate care se bucurau de drepturi depline, fiind scoase de sub controlul dregătorilor domnești (hrisoavele din 16 februarie 1459 și 19 august 1472). Preoții din satele mănăstirii erau scoși de sub autoritatea chiriarhului locului sau a protopopului și puși sub cea a egumenului încă din perioada de domnie a lui Alexăndrel Vodă (27 iunie 1449). Printr-un hrisov din 9 iulie 1466, se acordau alte numeroase danii domnești, astfel că Mănăstirea Probota a ajuns una din cele mai înzestrate din Moldova.
În biserică se află 21 de pietre tombale epigrafe, realizate între 1464-1640, de o remarcabilă valoare documentară și artistică. Pietrarii au trecut de la elemente decorative geometrice la cele accentuat vegetale, inovație reprezentativă pentru sculptura secolului al XVI-lea.
Colecția de istorie și artă veche, cuprinde piese obținute în urma săpăturilor arheologice, țesături din sec. XVI-XVII, obiecte de cult, veșminte (sec. XVIII).
Edificiu monumental armonios, elansat, cu turlă deasupra naosului, pridvor închis de înalte ferestre gotice cu chenare din piatră cioplită, abside poligonale marcate de arcade oarbe și ocnițe, soclu prelungit cu bancă de jur-împrejur – “…una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii românești, reprezentativă pentru secolul XVI” (V. Drăguț).
Ziduri de apărare înalte de 6 metri, turnuri pătrate și Casa domnească (vestigii), întregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenești – printre puținele piese din secolul al XVI-lea care mai există.
Pictura interioară datând din anul 1532, restaurată de curând, a descoperit un program iconografic de excepție, punctat pe alocuri de compoziții neobișnuite și de realizare originală a unor teme canonice, constituite într-un grupaj unic până acum în Moldova. O atenție specială trebuie acordată tabloului votiv, parte a unei compoziții plastice neobișnuită în Răsăritul Creștin, dar frecventă în Occident.