Mănăstirea Humor este una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu moldovenesc. În pădurile nesfârșite de la poalele Obcinei Mari, Oană, vornicul de la Suceava, întemeia loc de rugăciune pe valea râului Humor după 1400, la vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Mănăstirea Humor s-a bucurat de veniturile pe care le avea moștenite încă de la ctitor și de la fiii săi, fiind confirmate și de Ștefan cel Mare printr-un hrisov datat 25 aprilie 1475 (cinci sate, un munte, o slatină și o prisacă). Se mai văd ruinele zidurilor primei ctitorii în vecinătatea actualei biserici a Mănăstirii Humor construită în 1530 “cu cheltuiala și osteneala” logofătului Teodor Bubuiog și a soției sale Anastasia, după cum menționează pisania așezată la intrare.
Pictura interioară, cel puțin parțial realizată de “Toma, zugrav de Suceava” (1535) păstrează schema iconografică accentuând mișcarea și umanismul expresiilor (Cina cea de taină - adsida altarului, Ospeția lui Avram - conca de sud, Tabloul votiv, Maica Domnului - cupola pronaosului). Sunt remarcabile icoanele de factură bizantină (sec. XVI), portretele ctitorilor (firidele gropniței) și pietrele de mormânt.

Pictura exterioară vădește pe deplin arta meșterului Toma – cele mai vechi fresce în aer liber din Bucovina, unde, preciza istoricul Vasile Drăguț, “…își spune cuvântul o sărbătorească orchestrație de culori calde, pe suportul cărora roșul se detașează cu strălucire”. Unică prin valoare în pictura noastră veche este imaginea Maicii Domnului cu pruncul din timpanul portalului; tot în pridvor Judecata de Apoi se lasă privită și din afară, luminată prin arcade. Dacă peretele nordic a fost în mare parte șters de intemperii, cel dinspre sud se constituie într-un real tezaur.
Imnul acatist (24 de strofe-scene) ocupă majoritatea suprafeței, ilustrat în special prin Glorificarea Mariei și monumentala compoziție Asediul Constantinopolului, voită eroare istorică purtând mesajul antiotoman specific vremii; li se alătură Rugul în flăcări, Acatistul Sfântului Nicolae și Legenda fiului risipitor. Absidele bisericii cuprind Cinul (Deisis), rugăciunea tuturor sfinților proprie numai picturii exterioare din Bucovina, frescă de amploare considerată și ea o invocație la apărarea Moldovei în fața amenințării semilunei.
Biserica Mănăstirii Humor se numără, alături de bisericile de la Voroneț, Moldovița, Sucevița și Arbore, printre ctitoriile împodobite atât la interior cât și la exterior cu fresce bizantine care le fac unice în lumea ortodoxă. În fapt, fresca exterioară de la Humor pictată de Toma Zugravul în 1535 deschide șirul celorlalte biserici cu pictură exterioară din Moldova.
În pronaos picturile înfățișează Sinaxarul (calendarul bisericesc), icoana Adormirii Maicii Domnului și a Sfintei Fecioare rugătoare, îngeri și profeți. În camera mormintelor bolta este acoperită cu scene din viața Sfintei Fecioare Maria. În naos sunt pictate chipuri de sfinți, ciclul Patimilor și Învierea, iar pe boltă Hristos Pantocrator. Tot în naos sunt tablourile ctitorilor. În altar, pe bolta absidei, este reprezentată, tradițional, Maica Domnului cu Pruncul, alături de chipuri de sfinți ierarhi și Cina cea de taină. Dar ceea ce impresionează cel mai mult sunt frescele exterioare. Principalele teme iconografice sunt: Acatistul Bunei Vestiri (fațada sudică), Arborele lui Iesei (fațada nordică), Judecata de Apoi (fațada vestică) și Cinul, care cuprinde o procesiune a sfinților îngeri, profeți, apostoli, ierarhi, martiri și cuvioși (absidele laterale și cea a altarului). Pe peretele exterior sudic este de remarcat, în partea inferioară, scena asediului Constantinopolului, reflectând evenimentele din 1453 care au dus la ocuparea capitalei Imperiului Bizantin de către turci.
Arhitectura Mănăstirii Humor prezintă un interes cu totul deosebit. Aici apar pentru prima dată în construcția bisericilor din Moldova pridvorul deschis și o încăpere la etaj, numită tainiță, ce se suprapune camerei mormintelor. În zilele de răstriște aici se păstrau obiectele de preț. Din pridvor se pătrunde în pronaos, iar mai departe în camera mormintelor și în naos. Spre răsărit biserica se termină prin absida de formă circulară a altarului, despărțit de naos printr-o catapeteasmă foarte veche, o excepțională sculptură în lemn. Edificiul are plan treflat, fără turlă pe naos ca și în cazul altor ctitorii boierești. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade, inovație în epocă determinată atât de tradiția constructivă locală (prispe, foișoare) cât și de influențele renascentiste din exterior (loggia preluată mai târziu și de “stilul brâncovenesc”). Fațadele prezintă cunoscutul joc de arcaturi și ocnițe, ancadramentele de piatră sunt dreptunghiulare la ferestrele gotice bipartite. Turnul de apărare a fost înălțat de Vasile Lupu (1641).
Evangheliarul de la Humor (1473) cu celebra miniatură a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt (aflat în prezent în muzeul Mănăstirii Putna) și jiltul pe care sunt sculptate capete de bour certifică, printre altele, valoarea centrului de cultură care a fost mănăstirea încă de la începuturi.
Viața monahală a călugărilor a fost întreruptă în 1785, la anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic; biserica s-a menținut cu îndeletnicirile parohiale până la 1 august 1991 când și-a recăpătat statutul de mănăstire, acum fiind slujită de călugărițe.