La moșia sa Dragomirna, la 12 km de Cetatea de Scaun a Moldovei – Suceava, Anastasie Crimca împreună cu boierii Lupu și Simion Stroici au înălțat în 1602 biserica “schitului” închinată Sfinților Enoh, Ilie și Ioan Teologul, în prezent aflată în cimitirul obștii.
Din 1608 Mitropolit al Moldovei, cărturarul Crimca face să se termine de zidit, în 1609, biserica mare cu hramul “Pogorirea Sfântului Duh”, pe marginea unui lac și lângă niște izvoare plăcute încă de Ștefan cel Mare și Doamna Elena, soția lui Petru Rareș.

În cele patru colțuri se află turnuri înguste de plan pătrat. Pe laturile de vest și de nord sunt chiliile ridicate între 1843-1846 și transformate cu ocazia restaurării generale.
Cu 42 de metri pe verticală și numai 9,60 metri pe lățime, biserica Mănăstirii Dragomirna este cea mai înaltă din Moldova și deosebit de îngustă, ceea ce-i dă zveltețe, o eleganță ieșită din comun.
Planul edificiului este dreptunghiular, alungit, numai cu o singură absidă poligonală spre apus. Brâul-torsadă (funie împletită în trei, semn al unității de neam și de credință) care încinge clădirea pe mijloc și o decorează în interior, vine din Țara Românească, dar trebuie căutat în Georgia sau Armenia. Ferestrele gotice urcă privirile către turla din piatră ornamentată geometric, de inspirație caucaziană cu corespondent numai la biserica Trei Ierarhi (Iași), piatră cioplită magnific în locul policromiei tradiționale. Monumentalitatea impresionează și la interior (nervuri de piatră cu profile în torsadă, rozete, pavimente înălțate progresiv în șapte trepte de la pridvor la altar) creând o dinamică spațială neobișnuită, impunătoare, contribuție la desăvârșirea ansamblului – “una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii medievale din Moldova” (V. Drăguț). După 1620 creșterea pericolului atacurilor turcești, tătărești, polone, căzăcești, îl determină pe voievodul Miron Barnovschi să înconjoare mănăstirea cu ziduri din piatră (patrulater, 11 metri înălțime), turnuri de colț pătrate, metereze, puternice contraforturi și turn de clopotniță cu gang de intrare (paraclis) marcat de o expresivă stemă a Moldovei medievale deasupra arcadei împodobite cu rozete și motive florale în piatră. Incinta adăpostește și trapeza, marea sală cu bolți ogivale susținute central de un stâlp octogonal. În vecinătate se păstrează biserica mică, bine proporționată, sobră, cu elemente constructive ce denotă influențe muntenești și anunță renunțarea la unele canoane (pridvor deschis, trei ferestre la altar).

Biserica mănăstirii deține splendide fresce doar în Sfântul Altar și naos, rămânând încă necunoscut dacă pronaosul și pridvorul au fost pictate și dacă pictura s-a pierdut de-a lungul vremii. Realizată de zugravii, meșteri locali, Crăciun, Ignat, Mătieș și Gligorie, pictura constituie un alt element inovator care constă în noua concepție de alegere și tratare a temelor, dar și în noi modalități de realizare, strâns legate de arta iconografică și miniaturistică. Artiștii s-au concentrat asupra naosului (Pantocrator, medalioane) reușind un ansamblu unitar presărat cu elemente ale mediului înconjurător, armonios cromatic, relevant: “Privind cupola și arcada cu neverosimila splendoare ce reiese din îngemănarea arhitecturii cu pictura și cu lumina solară, capeți o impresie asemănătoare cu cea pe care scriitorul Procopie a avut-o contemplând uriașa cupolă a ctitoriei lui Justinian, Sfânta Sofia … că se sprijină mai puțin pe zidărie, fiind parcă atârnată cu un lanț de aur de înaltul cerului” (P. Comarnescu).
Catapeteasma de lemn aurit (1613) a fost adusă de la Mănăstirea Solca. Una din pietrele tombale (pridvor) poartă inscripție grecească în memoria arhitectului Epicrates (sec. II-I i.H.) și se spune că ar acoperi mormântul meșterului Dima, presupus constructor al bisericii; lespedea funerară albă, fără inscripții (pronaos) pune semn, se crede, pe locul de veci al ctitorului, Anastasie Crimca (1629).
Originar din Suceava, fiu al negustorului Ioan Crimca și al cneaghinei Cârstina, Anstasie îmbracă de tânăr haina monahală la Mănăstirea Putna. Aici își va forma personalitatea ce se va manifesta mai târziu în toată activitatea vieții sale de ierarh, patriot, om de cultură și mai ales de artist. Va urca treptele cele mai înalte ale ierarhiei bisericești, ajungând la 1608 Mitropolit al Moldovei. În vara anului 1600, depunea jurământ de credință lui Mihai Viteazul, care intrase fără luptă în Cetatea de Scaun a Sucevei, reușind să unească pentru prima dată cele trei țări românești.
La Dragomirna, Mitropolitul Anastasie Crimca a inițiat o școală de miniaturiști și caligrafi care în decursul vremii a devenit “o ultimă înflorire și sclipire a miniaturisticii românești”. Din opera creată la școala de la Dragomirna se mai păstrează cinci manuscrise în Muzeul de artă veche: două Tetraevangheliare, două Liturghiere și o Psaltire, copiate și ilustrate de Anastasie Crimca și ucenicii săi, demonstrând originalitatea și talentul miniaturiștilor moldoveni.
În dreapta turnului-clopotniță de la intrarea în incinta mănăstirii, într-o sală de mari dimensiuni, cu bolți gotice ogivale, sprijinite la mijloc de un stâlp octogonal, este amenajată expoziția de artă bisericească de la Dragomirna. Muzeul mănăstirii însumează mărturii valoroase ale creațiilor de cultură și artă medievală: cruce sculptată în abanos (1542), evangheliar cu ferecătură (1557), acoparăminte de vase liturgice (1559), broderie cu fire de aur și argint (1598), lumânarea ce s-a aprins la sfințirea bisericii mari, ferecături de cărți din argint aurit (Grigore Moisiu). De mare valoare sunt creațiile școlii de caligrafi și miniaturiști întemeiată la Dragomirna de mitropolit, el însuși artist de vocație.
Printre piesele de o deosebită valoare artistică aflate în muzeul Mănăstirii Dragomirna se numără și broderiile (epitafurile) cu fir de aur și argint dăruite de ctitor în 1612 și 1613.